Principala întrebare a părinților atunci când folosesc limbi străine acasă este ce strategie să urmeze. OPOL, sau “O persoană, o limbă”, este o strategie populară utilizată în gospodăriile multilingve pentru a promova dezvoltarea lingvistică a copiilor. Este un standard de aur al îmbunătățirii bilingvismului, însă unele familii consideră că este dificil să susțină în mod consecvent această abordare. Luarea în considerare a limitărilor metodei OPOL nu este o idee rea. Să explorăm câteva dintre aceste dezavantaje potențiale:
• O problemă potențială a OPOL este că poate duce la dezechilibre în ceea ce privește competențele lingvistice între membrii familiei. De exemplu, dacă unul dintre părinți vorbește exclusiv limba minoritară, în timp ce celălalt vorbește limba majoritară, copilul poate deveni mai competent în limba majoritară, deoarece este expus mai frecvent la aceasta în mediul larg.
• Consecvența este esențială pentru succesul OPOL. Cu toate acestea, menținerea consecvenței poate fi o provocare, mai ales dacă există factori externi care influențează utilizarea limbii, cum ar fi interacțiunile sociale, școala sau preferințele lingvistice ale comunității.
• În gospodăriile în care OPOL este aplicat cu strictețe, membrii familiei se pot confrunta cu limitări ale capacității lor de a comunica liber unii cu alții, în special dacă nu stăpânesc limbile desemnate de ceilalți.
• Copiilor crescuți cu OPOL le poate fi dificil să se integreze social în medii în care se vorbește limba majoritară, cum ar fi la școală sau cu colegii. Acest lucru ar putea duce la sentimente de izolare sau la dificultăți în formarea de prietenii.
Problema este alegerea individuală a copiilor. Este obișnuit ca copiii să încline în mod natural spre folosirea limbii pe care o aud cel mai des atunci când ajung acasă de la școală, ceea ce poate îngreuna sarcina părinților de a vorbi în mod constant limba minoritară. Unii copii ar putea, de asemenea, să ezite să vorbească limba minoritară în preajma prietenilor lor pentru a nu ieși în evidență, ceea ce reprezintă o altă provocare pentru părinți. Iar când vine vorba de teme, copiii pot prefera să fie ajutați în limba pe care o studiază la școală, punând presiune pe părinți să schimbe limba. Multe familii care au început cu OPOL au sfârșit prin a opta pentru o abordare mixtă mai flexibilă a limbilor, considerând-o o opțiune mai practică.
Alegerea unei strategii lingvistice este influențată de diverși factori practici și emoționali. Părinții trebuie să decidă cum să asigure atât calitatea, cât și cantitatea expunerii lingvistice, în special la limba minoritară, în principal prin intermediul interacțiunilor sociale. Acest proces decizional este influențat de competențele lingvistice ale părinților, de preferințele acestora și de contextul comunitar. Necesitatea utilizării limbii este, de asemenea, un aspect esențial, deoarece copiii ar trebui să aibă posibilitatea de a utiliza ambele limbi, în special limba minoritară.
Cu toate acestea, nu este singura abordare disponibilă. Iată câteva alternative:
1. Limba minoritară la domiciliu (ML@H): În cadrul acestei abordări, limba minoritară este utilizată exclusiv acasă, indiferent de numărul de persoane prezente. Aceasta ar putea implica ca ambii părinți să vorbească limba minoritară între ei și cu copiii lor.
2. Strategia timpului și a locului: Această strategie presupune alocarea unor momente sau locuri specifice pentru fiecare limbă. De exemplu, o limbă poate fi vorbită acasă, în timp ce alta este vorbită în afara casei sau în timpul anumitor activități.
3. Politica lingvistică mixtă: Unele familii aleg să adopte o politică lingvistică mixtă în care ambii părinți vorbesc ambele limbi în mod interschimbabil sau amestecă limbile în cadrul propozițiilor. Acest lucru poate duce la un mediu lingvistic mixt, pe care unele familii îl consideră mai natural.
4. Expunerea la limbă prin mass-media: O altă alternativă este expunerea copiilor la limba țintă prin intermediul mass-media, cum ar fi cărți, filme, muzică și programe educaționale. Chiar dacă părinții nu vorbesc limba în mod fluent, acest lucru poate oferi expunere și ajuta la dezvoltarea competențelor lingvistice.
5. Implicarea în comunitate, tabere lingvistice sau programe de imersiune: În comunitățile cu o prezență puternică a unei anumite limbi, implicarea în activități comunitare, cum ar fi evenimente culturale sau cursuri de limbi străine, poate completa expunerea la limbă acasă.
6. Persoane importante din apropierea copiilor: Bone sau tutori lingvistici și interacțiunea cu colegii.
Este important ca familiile să ia în considerare circumstanțele, preferințele și obiectivele lor unice atunci când aleg o abordare pentru promovarea multilingvismului în gospodăria lor. Ceea ce funcționează cel mai bine pentru o familie poate să nu funcționeze la fel de eficient pentru alta.
Unii părinți adoptă strategia lingvistică aleasă încă de la început, în timp ce alții pot recurge la aceasta după ce întâmpină dificultăți, cum ar fi atunci când copiii lor încep școala, când sosesc noi frați sau dacă părintele vorbitor al limbii majoritare decide să încorporeze limba majoritară alături de limba minoritară, în special în structurile de tip Minority Language at Home (ML@H). Eficacitatea strategiei lingvistice este cu adevărat pusă la încercare pe măsură ce copiii se integrează în societate. Prin urmare, numeroase familii își reconsideră strategiile pentru a se adapta situațiilor schimbătoare. Acestea recunosc că este posibil ca copiii lor să nu atingă același nivel de fluență în limba dominantă ca omologii lor monolingvi până la vârsta de aproximativ 5 ani, chiar dacă sunt imersați în primul rând în mediul lingvistic dominant. În menținerea strategiilor după ce copiii încep școala formală sunt implicate și considerente emoționale. Părinții sunt îngrijorați dacă copiii se pot integra confortabil în mediul înconjurător pe măsură ce petrec din ce în ce mai mult timp departe de casă.
De asemenea, nu uitați că copiii s-ar putea împotrivi ca părintele vorbitor al limbii minoritare să vorbească în limba majoritară, deoarece ar putea suna nefamiliar sau nefiresc pentru ei. Dimpotrivă, ar putea prefera ca părintele care vorbește limba minorității să comunice în limba minorității, considerând-o mai autentică și mai reală. În plus, copiii ar putea chiar să-și exprime preferința ca ambii părinți să folosească exclusiv limba majoritară dacă nu au încredere în limba minoritară, în special dacă au oportunități limitate de a o folosi.
Nu vă fie teamă să căutați opțiunile de utilizare a limbilor mixte. Un avantaj semnificativ este capacitatea acesteia de a promova legăturile dintre părinți și copii în limbile lor materne respective sau în limba minoritară, dacă părintele de limbă dominantă alege să se implice. De obicei, limba minoritară devine principalul mod de comunicare în cadrul familiei, în timp ce limba majoritară este rezervată interacțiunilor dintre părintele vorbitor al limbii majoritare și copii atunci când aceștia sunt singuri. Prin această abordare, copiii dobândesc o înțelegere mai profundă a eului autentic al părinților lor, ceea ce face ecou beneficiilor observate în OPOL și metoda unei singure limbi în cadrul a doi părinți. În plus, această strategie le oferă copiilor un model bilingv în părintele cu limba majoritară. Părinții servesc drept modele esențiale și influențează modelarea identității bilingve a copiilor lor, subliniind importanța implicării părinților în dezvoltarea lingvistică.
Vă rugăm să rețineți că copiii din familiile care utilizează OPOL nu au vorbit limba principală mai bine decât cei din familiile Mixing. Acest lucru sugerează că cheia creșterii copiilor bilingvi ar putea consta mai mult în modul în care părinții folosesc limbile acasă decât în respectarea strictă a OPOL. Familiile ar trebui să ia în considerare limitările fiecărei strategii lingvistice și să exploreze modalități diferite care se potrivesc circumstanțelor și obiectivelor lor unice. Dezvoltarea eficientă a limbajului la copii depinde de diverși factori, inclusiv implicarea părinților, consecvența și expunerea la ambele limbi, subliniind importanța abordărilor flexibile adaptate la dinamica familială individuală.
