Copiii din a treia cultură și-au însoțit părinții la muncă sau la studii în străinătate în timpul anilor importanți de dezvoltare, înainte de 18 ani. Aceștia sunt deseori descriși ca persoane care construiesc relații cu toate culturile în care au trăit, dar fără a avea o apartenență deplină la niciuna, astfel că au “cultura dintre culturi”. Sentimentul “a fi special și confuz” îi influențează atât de mult pe copii, de aceea atenția acordată acestei probleme este atât de importantă.
Copiii trăiesc la nivel internațional din multe motive, de exemplu, ca imigranți, refugiați sau datorită faptului că părinții lor sunt expatriați; deși există multe asemănări între aceste experiențe, există și diferențe. Aspectele emoționale și relaționale ale faptului de a fi un astfel de copil sunt necesare pentru a fi explorate.
Copilăria joacă un rol crucial în formarea identității și a sentimentului de apartenență la grupuri culturale, etnice și rasiale. Aceste experiențe sunt esențiale pentru a-i ajuta pe indivizi să navigheze și să înțeleagă lumea, precum și să dobândească normele și comportamentele sociale esențiale necesare pentru adaptarea în contextul lor cultural.
În timpul procesului de aculturație, fie că are loc la școală, pe terenurile de joacă sau în centrele de hobby-uri, când copiii din medii culturale diferite intră în contact unii cu alții, pot apărea conflicte. Viața în culturi multiple creează o experiență emoțională unică pentru copiii din culturi terțe. Aceștia se pot confrunta cu sentimentul de a nu aparține pe deplin niciunei culturi. Această liminalitate este caracterizată de un sentiment de nesiguranță și incertitudine. Ei pot experimenta suferința ca răspuns normal la copilăria lor mobilă la nivel global. Ei se pot confrunta cu lipsa unei locuințe culturale, ceea ce poate duce la scăderea stimei de sine. Cu toate acestea, afirmarea, apartenența și angajamentul față de orice identitate transculturală pot atenua efectele negative ale acestui proces și pot contribui la creșterea stimei de sine. Rezultatele vor fi reciproc avantajoase pentru toate părțile implicate.
Procesul de aculturație variază foarte mult între indivizi și grupuri, deoarece aceștia folosesc strategii diferite, cum ar fi integrarea, asimilarea, separarea și marginalizarea. Aceste strategii joacă un rol semnificativ în determinarea nivelului de stres resimțit și a gradului de adaptare psihologică și socioculturală atins.
Pe lângă variațiile individuale și de grup cultural, există variații în cadrul familiilor: între membrii familiei, aculturația se desfășoară adesea în ritmuri diferite și cu obiective diferite, ducând uneori la o creștere a conflictelor și a stresului și la adaptări mai dificile. De asemenea, dorința unei persoane de a menține legături pozitive cu ambele culturi, cunoscută sub numele de strategie de aculturație “integrativă” sau biculturală, poate fi împiedicată de presiuni psihosociale precum politicile de asimilare, politicile multiculturaliste, compoziția rasială și culturală a comunității lor și experiențele personale de discriminare. În plus, factori individuali precum trăsăturile de personalitate pot, de asemenea, să influențeze capacitatea lor de a îmbrățișa pe deplin ambele culturi.
În general, persoanele care urmăresc o strategie de integrare, care implică implicarea activă și acceptarea aspectelor atât ale propriei culturi, cât și ale noii culturi, tind să se confrunte cu niveluri mai scăzute de stres și să se adapteze mai bine în comparație cu cei care aleg alte strategii. Este esențial să se recunoască valoarea sprijinirii bilingvismului copiilor și încurajarea studiului limbilor din culturi multiple ca parte a procesului de aculturație.
Pentru părinți, sprijinirea activă a copiilor lor bilingvi în învățarea și menținerea limbilor atât din cultura lor de origine, cât și din noua cultură poate fi o strategie benefică pentru a-i ajuta să navigheze în experiența celei de-a treia culturi. Prin promovarea competenței în mai multe limbi, copiii dobândesc un instrument valoros pentru comunicare și înțelegere în contexte culturale diverse. Această flexibilitate lingvistică le poate spori capacitatea de a se adapta și de a-și găsi locul în cadrul celei de-a treia culturi, facilitând o integrare mai ușoară și un sentiment de apartenență.
În plus, bilingvismul oferă copiilor o perspectivă mai largă și o apreciere mai profundă a diferitelor culturi. Acest lucru le permite să reducă decalajele dintre culturi și să promoveze empatia și sensibilitatea culturală. Dominația lingvistică și numărul de limbi cunoscute de copiii din culturi terțe afectează în mod semnificativ profilurile lor de personalitate. Persoanele multilingve, care stăpânesc bine prima lor limbă și una sau două alte limbi, tind să obțină scoruri mai mari în ceea ce privește deschiderea de spirit și empatia culturală. Persoanele multilingve funcționale, care cunosc mai multe limbi, prezintă trăsături de personalitate similare. Acest lucru sugerează că cunoștințele lingvistice și experiențele multiculturale pot modela personalitatea unei persoane. Învățarea reciprocă a limbilor este susținută de împărtășirea preferințelor alimentare ale celorlalți și de adoptarea unor forme de îmbrăcăminte și interacțiuni sociale caracteristice fiecărui grup. Persoanele cu mobilitate globală sunt adesea capabile să înțeleagă și să aprecieze mai mult de un punct de vedere, iar acești copii se simt mai confortabil cu ambiguitatea decât majoritatea celorlalți oameni.
A crește ca un copil din a treia cultură prezintă o serie de provocări și beneficii. Prin dotarea copiilor cu competențe lingvistice și înțelegere culturală, părinții pot contribui la facilitarea aculturației lor de succes și la promovarea bunăstării lor generale în medii culturale diverse.
